“Spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești” se aplică la birou la fel de mult ca în viața de zi cu zi. Oamenii cu care relaționăm sunt oglinzile noastre însă de multe ori suntem în viteză și nu-i observăm cu atenție. La birou ne petrecem suficient de mult timp împreună astfel încât cu greu putem să-i ignorăm, mai ales pe cei care “ne calcă pe nervi”.

În literatura dezvoltării personale multă cerneală a curs și mai curge pe ideea că fiecare din noi este media celor 5 persoane cu care își petrece cel mai mult timp. Iată o variațiune cuantificabilă a aceleiași zicale “spune-mi cu cine te împrietenești ca să-ți spun cine ești”. De multe ori dacă încerci să scapi de un personaj nedorit din anturajul tău, “dai din lac în puț” sau “ai scăpat de dracu’ și dai de mă-sa”.

Cea mai mare provocare pentru fiecare din noi este să-și asume povestea proprie, cu întâmplările și personajele pe care le atrage și care reprezintă realitatea personală – de aceea îmi place să spun că locul de muncă este locul de joacă al adulților. Pe parcursul școlii atenția ne-a fost direcționată și controlată din exterior de cerințele educatorilor, astfel încât ziua absolvirii este percepută de mulți ca prima zi de libertate. Însă cei care renunță la învățare nu vor fi cu adevărat liberi pentru că gândirea lor va fi dirijată la maturitate de media, prieteni, șefi sau alți “experți”.

Sfârșitul educației motivată extrinsec este punctul de plecare al educației motivate intrinsec, o etapă nouă în care scopul nu mai este să luăm o notă de trecere sau o diplomă, ci să înțelegem lumea, ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în noi.

Liderii au o combinație de abilități care-i determină să fie într-un proces continuu de învățare: sunt buni ascultători, își asumă realitatea personală și se centrează pe ceea ce și-au propus. Prin definiție ascultarea îi face să înțeleagă perspectiva celuilalt, adică se pun în papucii interlocutorului și explorează un punct de vedere diferit de al lor.  Asumarea responsabilității personale îi determină pe lideri să se întrebe în ce fel au contribuit ei la realitatea pe care o experimentează. Spre deosebire de ei, cei care nu-și asumă responsabilitatea personală se consideră victimele circumstanțelor și ale acțiunilor celor din jurul lor.

Cea mai bună formulă pentru înțelegerea responsabilității personale am întâlnit-o la Jack Canfield și spune așa:

Circumstanțele exterioare (asupra cărora eu nu am control; de exemplu: e traficul blocat, sunt inundații, la birou a fost promovat un alt coleg…) + reacția mea (asupra căreia eu am 100% control) = REZULTATE

Așadar ori de câte ori vrei să schimbi rezultatele, te întorci la reacția ta și schimbi felul în care tu răspunzi la stimulii externi. Acest răspuns diferit, care vrei să te ducă la rezultatul pe care-l urmărești, este învățarea motivată intrinsec și aici îți servește centrarea pe ceea ce tu ți-ai propus.

Ieri am discutat pentru prima dată cu liderul unei organizații din România care este lider de piață în industria în care activează. La sfârșitul conversației l-am întrebat ce-și dorește cel mai mult de la echipa pe care o conduce și mi-a răspuns așa: să-și asume viitorul pe care-l creează.

În fiecare zi, fiecare din noi își creează viitorul pe care-l vrem mai bun ca azi. Pentru asta avem nevoie să învățăm ceva în plus, să ne asumăm rezultatul și să rămânem statornici în dorința de mai bine. Continuu.

 

 

Dacă ți-a plăcut, te rog trimite-l unui prieten...Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someone