În 1972 Viktor Frankl, legendarul neurolog și psihiatrist austriac, supraviețuitor al Holocaustului, a ținut un discurs memorabil în fața unui grup de tineri din Toronto, discurs în care a vorbit despre cel mai de preț cadou pe care putem să-l dăm altora. În discursul său Frankl s-a folosit de lecțiile de zbor pe care începuse să le ia de curând pentru a-și prezenta conceptul.

Frankl a explicat că pentru a zbura din punctul în care te afli înspre destinația pe care vrei să o atingi e nevoie să ții cont de vântul care de multe ori ți-e potrivnic. Dacă nu ții cont de vânt, este o probabilitate mare să aterizezi într-un loc diferit de cel pe care ți l-ai propus.

În cazul oamenilor zice Frankl, cei cu care interacționezi se află într-un punct în care le vezi părțile bune și defectele lor, o situație reală, neromanțată. Ca să ajungă să-și atingă potențialul, oamenii au nevoie de susținere ca să se îndrepte înspre varianta lor ideală, limita maximă a potențialului lor. Ideea este să te uiți la cât de sus ar putea fi omul din fața ta și să știi că se va poticni, va greși și va întârzia să-ți arate strălucirea lui, pentru că are nevoie de șlefuire pentru a ajunge la strălucire – iar șlefuirea nu o face de unul singur.

În leadership oamenii care ocupă pozițiile de la vârfurile ierarhice au cea mai mare doză de autoritate iar cei de jos au o cantitate mare de informație din teren. Obiectivul nu este să trimitem informația în sus, ci să clădim autoritatea în jos. Ori pentru asta liderii se implică în șlefuirea celor care sunt mai puțin experimentați și le dau lecții de zbor ca să preia autoritatea pe măsură ce-și cresc nivelul de experiență și odată cu experiența, aptitudinile și atitudinea de lider.

Cele mai mari provocări ale liderilor rămân răbdarea, încrederea în potențialul celor din jur și perseverența. Când totul merge bine, liderii le vor da credit celor care au executat proiectul iar când lucrurile merg prost, liderii își vor asuma responsabilitatea – și de aici decurg de multe ori acțiunile prin care liderii vor să se asigure că proiectul progresează înspre reușită, ceea ce face ca informația să mergă de jos în sus și autoritatea de sus în jos.

Și cum nu putem pune totul doar pe umerii liderului, membrii echipelor au nevoie să demonstreze că reușesc să zboare singuri, ca să-și confirme înainte de toate lor înșiși progresul și apoi să-i încurajeze pe lideri să le dea mai multă autoritate.

 

 

Dacă ți-a plăcut, te rog trimite-l unui prieten...Share on FacebookShare on LinkedInTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someone